0773-974.482 contact@analize-statistice.eu

Formularea ipotezelor unui studiu

Ipotezele sunt specifice cercetărilor cantitative; formularea lor se face după ce au fost definite scopurile cercetării şi conceptele cu care vom lucra. Există o serie de motive pentru care ipotezele sunt necesare: (1) necesitatea determinării şi delimitării domeniului de cercetare, şi (2) o ipoteză ghidează colectarea datelor, analiza şi interpretarea lor.

În cele mai multe cazuri, ipotezele se referă la verificarea unor relaţii care se stabilesc între două variabile, ceea ce ne permite să spunem că ipoteza respectivă conţine o posibilă soluţie la problema aflată în studiu.

Kerlinger (1964) definea ipoteza ca fiind un enunţ conjunctural despre relaţia dintre două sau mai multe variabile. Legătura dintre variabile propusă prin ipoteze este o relaţie posibilă, nu una certă; ipoteza este deci o explicaţie plauzibilă care urmează a fi verificată în cercetare prin datele care se obţin.

În ştiinţele sociale, ipoteza este reflectarea într-o formă specifică a realităţii obiective, un enunţ cu caracteristici de probabilitate despre sensul, intercondiţionarea şi cauzalitatea evenimentelor şi comportamentelor umane.

Caplaw (1970) oferă două definiţii ale termenului de ipoteză:

  1. Ipoteza este enunţul unei relaţii cauzale într-o formă care permite verificarea ei empirică.
  2. Ipoteza este o tentativă de explicaţie la o problemă de cercetare.

Ipotezele trebuie să fie testabile, specifice şi precise, să conţină formulări clare, să numească variabile şi să descrie relaţiile care se stabilesc între ele.

Potrivit lui S. Chelcea (2001), ipotezele trebuie să îndeplinească 10 condiţii pentru a fi valide: generalitatea, complexitatea, specificitatea, determinarea, falsificabilitatea, testabilitatea, predictivitatea, comunicabilitatea, reproductibilitatea şi utilitatea.

  1. Generalitatea se referă la faptul că o ipoteză trebuie formulată astfel încât relaţiile dintre variabile să fie adevărate indiferent de condiţiile spaţio-temporale.
  2. Complexitatea se referă la numărul de variabile care sunt cuprinse într-o ipoteză. Ipotezele de nivel 1 au doar două variabile corelate, ipotezele de nivel 2 au trei variabile corelate; se poate merge până la ipoteze de nivel 3, cu patru variabile corelate.
  3. Specificitatea priveşte numărul de valori pe care le pot lua variabilele respective, valorile putând fi extremizate (prezent-absent) sau pe un continuum între extreme.
  4. Determinarea priveşte obiectivitatea ipotezei respective, în sensul că nu putem enunţa o relaţie între două variabile dintre care una este imposibil de evaluat.
  5. Falsificabilitatea priveşte formularea enunţului ipotetic. În această privinţă vorbim despre ipotezele de tipul „şi da, şi nu”.
  6. Testabilitatea se referă la condiţiile de verificare a ipotezei, în sensul că, cu cât o ipoteză este mai concretă, cu atât ea poate fi verificată mai uşor.
  7. Predictivitatea se referă la faptul că o ipoteză are funcţia de a descrie şi explica anticipativ procesele, relaţiile, evenimentele psihice.
  8. Comunicabilitatea priveşte formularea enunţului: enunţul unei ipoteze trebuie să îndeplinească condiţii de inteligibilitate, astfel ca ea să fie decodificată identic atât de cel ce o formulează, cât şi de cel ce o citeşte.
  9. Reproductibilitatea se referă la posibilitatea de a repeta un demers de cercetare, adică posibilitatea de revalidare a ipotezei de către alţi cercetători.
  10. Utilitatea se referă la faptul că o ipoteză, prin confruntarea cu realitatea, poate fi total validată, parţial validată sau invalidată. Infirmarea unei ipoteze nu înseamnă neapărat că acea ipoteză este eronată.